Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat ieri ca social-democratii au decis sa atace la Curtea Constitutionala Legea lustratiei, daca la nivelul dezbaterilor din Camera Deputatilor nu se vor adopta modificari de fond care sa faca aplicabil actul normativ. El a spus ca, din punctul de vedere al PSD, Legea lustratiei, in forma in care a fost adoptata de Senat, este "anticonstitutionala si antieuropeana".
Senatorul social-democrat a precizat totodata ca discutiile actuale asupra Legii lustratiei nu au in vedere prevederile principiale ale unei astfel de legi, ci sunt "colaterale", vizand mai degraba modalitatea in care o persoana sau alta ar urma sa fie exclusa de sub incidenta acestei legi. Cristian Diaconescu a mai aratat ca la ora actuala Legea lustratiei nu a fost insusita sau adoptata intr-o forma sau alta de Guvern, neexistand un punct de vedere unitar al Executivului. "Ceea ce este cel mai important este faptul ca prin aceasta lege nu se condamna regimul totalitar. Nu exista o prevedere in acest sens, ceea ce incalca o recomandare a Consiliului Europei", a mai spus purtatorul de cuvant al PSD. (C.A.)